It feels like that everyday nowadays

Four years ago (in 2007) when I was in Milan (for just 6 hours between flights) I took random shots of people in the Dome Square.

It was one year after I took the photo, when I was reviewing some of my travel shots that I realized what a powerful symbol this photo carries. I thought back then: Oh, what a lucky shot! Getting the feelings on film without the feelings even being there.

Even more years later, I realized how well it can depict the turmoil boiling beneath the European Union. Could it be that this shot shows that nationalism, xenophobia and racism were boiling long before we even realized it is here? Could it be that the photo actually recorded true feelings?

Masina galbena de pompieri

INTOARCEREA LA JURNALUL DE CALATORIE

Cel mai greu cand te apuci de scris dupa doua luni de pauza este

inceputul. Multe se schimba in doua zile d-apoi in doua luni. Am sters

cateva elemente din articolul trecut ca nu mai sunt de actualitate. S-au

vorbit vorbe, s-au trimis mailuri, am dat examene si am luat promovarea.

Viata a devenit mai frumoasa. Costel s-a casatorit, si eu sunt nashu’. A

venit masina de brodat. Ma lansez in afaceri. Am fost in delta si am prins

peste dar nu am ajuns la mare. Si in Carul cu Bere au o masa cu dozator

de bere ca in Praga. Despre toate astea poate ca o sa scriu mai incolo dar

deocamdata am alta poveste de povestit.

Ma intorc la jurnal. In ultima vreme am cam luat-o razna. Mai putina

aventura si mai multa filozofie si politica care uneori ca sa fim sinceri a

fost ieftina. Nu e usor sa stai intr-o baza de cinci mii de metri patrati

saptamani in sir. Cate lucruri interesante se pot intampla? Si ca fapt divers

asta e o explicatie si nu o scuza.

Dar in articolul asta nu e vorba de filozofie si nici de politica. Bine, nu

asa de multa. E vorba despre o aventura in Sahara petroliera. Acum am

barba si mi-e asa de dor de o bere ca nu ma pot opri din baut apa. De ceva

vreme aveam in cap fragmente din povestirea care urmeaza dar doar

acum am avut ceva vreme sa scriu. Dar sa incepem cu inceputul...

Citeste mai departe. Povestea este lunga si este in format PDF.

200 km [RO]

Azi e ziua prietenei mele. Alina. Asta e prima data cand vorbesc de Alina pe blog. La multi ani Alina! Asta e un mic cadou de ziua ta pe blog. Marturisesc ca pana acum am vrut sa scriu de multe ori dar n-am facut-o. Pentru ca am vrut un aer comercial si m-am ales cu un aer de robot sau erou ratat. Da, oameni buni. Si eu sunt om. Iuesc si am o prietena. Stiu ca Alina o sa inteleaga toata marturisirea intr-un sens cu totul nou decat am incercat sa ma gandesc la toate variantele. Dar asta e parte din farmecul unei relatii. Atunci cand zici ceva care ai impresia ca o sa sune a dracului de bine si momentul doi cand iti dai seama ce implicatii cu totul noi si necunoscute ai produs, si ca oricat te-ai fi gandit oricum nu reuseai sa descoperi nuanta cea mai nasoala a declaratiei. Dar noua barbatilor ne place sa credem ca daca esti sincer ai numai de castigat in viata. Punct. (pentru cei pe care de obicei dupa fraza asta ii mananca limba ii sfatuiesc sa continue numai in medii sever controlate cum ar fi intr-un bar departe de urechea oricarei femei. Parol. Daca undeva in adancul neuronilor fraza ar trebui continuata cu “pe cand...” si daca este prietena sau prietena prietenei prin preajma sau chiar oricare persoana de genul feminin – discrestia este avizata).

***

[text eliminat din blog pentru ca nu mai este de actualitate]

***

As mai scrie inca cateva pagini dar unu – devin plictisitor si prea filosof si doi – sarbatoresc de cateva ore ziua Alinei. Cu Stella, evident. Asa ca sa terminam harababura si sa facem o analogie care sa imi mai descopere si mie lumea un pic interiorul crescut si pazit cu grija.

Pe strada si mai ales pe singura strada intre doua locatii din desert trec multe masini. Nici una nu lasa urme. Nu direct. Poate cu timpul strada devine gri dar asta este contributia la mii de masini si nici una nu e poate lauda ca a lasat granula de praf X in gaura Y din sosea. Dar din cand in cand si intamplator intre baza Sonatrach de la faleza intre In Amenas si Ohanet si vreo 200 de kilometri mai incolo o masina reuseste totusi sa lase o urma.

Atunci candse blocheaza rotile de pe spate pe care ai doua cauciucuri si esti in desert la vreo cateva sute de kilometri de cel mai apropiat service nu ai decat o singura solutie. Keep walking. Mai intai cineva o sa vada doua dare negre paralele negre si bine definite peste care se interpun striatiile specifice. Peste vreo 60 km striatiile dispar si deja devii interesat de deznodamantul situatiei. Peste inca vreo douazeci, urma din stanga paralela cu urma din dreapta devine brusc mai fada dupa un cerc frumos colorat in negru.

“Un cauciuc a explodat” remarca sec operatorul. Peste nici mai mult de 500 m se zareste si al doilea cerc negru. Al doilea cauciuc a explodat. Incepem sa urmarim cu atentie dara dubla stearsa de pe strada din curiozitate sa vedem pana unde a ajuns camionul ala pe trei roti.

Km 150. Dara continua. Este mult mai palida si acum doar marginile se mai zaresc. Km 170. Dara din stanga a disparut. Am inceput sa facem pariuri referitor la cauza necunoscuta a disparitiei.

Km 200. Darele sunt abia vizibile dar nu disparute inca. Iesim de pe sosea in desert. Drumul spre sonda. Ma despartesc cu inima grea ca de un vechi prieten. A fost cea mai distractiva perioada din ultimele doua saptamani.

***

Asa si cu viata ca si cu darele de cauciuc. Multi oameni nu lasa nimic in urma. Merg ca pantera roz. Dar si asa cu cei care uneori devin irationali si iau decizii cel putin uluitoare daca nu socante. Pun pariu ca acele cauciucuri care si-au dat demisia (la timpul oportun as adauga – ca sa il f... la maxim pe sef) au avut o distractie pe cinste. De vreo 200 km.

Daca asta nu se mai merita, atunci ce dracu se mai merita pe lumea asta?
____
(C) Serban Alexandriuc

Cine vrea? [RO]

Il cheama James. James Calahane. Un irlandez fara par rosu. De fapt fara par deloc. Se pare ca e o moda aici in desert. Sa fie vara de vina...

A aterizat azi in baza. De fapt langa - la aeroport. Mergem impreuna la job-ul de luni care s-a amanat. Deci practic suntem parteneri pana candva.

La fel ca si celalalt irlandez pe care il cunosc, e suspect de calm. Si mai suspect, nu prea se da la bere. Poate pentru ca e casatorit. Si poate ca si nevasta-sa e pe aproape pe la o sonda in misiune. A aterizat si ea tot azi in aeroportul de langa baza. Camp boss-ul era sa faca apoplexie cand au cerut amandoi o singura cheie. Stiam pentru ca eram acolo. Caram valiza la doamna Calahane. Vorba aia, daca te pui bine cu nevasta te pui bine cu familia.

Nevastasa e tot field engineer. Italianca. Cu ochelari de soare evident. si in acelasi timp prima femei e care ajunge in baza din In Amenas - Algeria dupa doi ani. Poate de aia era sa faca apoplexie camp boss-ul si nu din cauza cheii.

***

Si cum desfaceam noi un TDC ca nu aveam ce face, a inceput sa se planga de operatorii din Algeria. Trecuse jumatatea de ora de cand ne-am intalnit si dupa cum e obiceiul la inginerii wireline e momentul sa "start bithcing"*.

Chestia asta cu bitchingul se potriveste la perfectie cu Sahara pentru ca e cea mai mare plaja din lume. Irlandezul lucrase inainte de Algeria intr-o baza din Columbia unde dupa cum chiar el spunea "operatorii muncesc pe rupte si fac munca fizica grea chiar daca in cativa ani or sa aiba probleme cu coloana."

Eu l-am intrbat "de ce?" pentru ca inca mai consideram ca mediul este de vina. Ceea ce am si spus.

"Crezi ca este de vina caldura?" zice. "Poate din cauza asta sunt puturosi."

Tot el raspunde ca nu poate de sa fie de vina caldura pentru ca in Columbia este la fel de cald din cauza umiditatii. Depa ce am exclus caldura am trecut la cadrul pentru CMTD.

El vine cu ideea asta nebuneasca ca religia ar fi de vina si evident ma revolt instantaneu. Intram intr-o discutie aprinsa despre efectele religiei supra economiei si viceversa si Calahane imi povesteste despre Irlanda.

***

Irlanda era o tara saraca in care emigratia era un sport national de mai mult de o suta de ani. Rugby-ul era pe locul doi. Religia catolica nu era ca aia de la Roma. Episcopii aveau mai multa putere decat guvernul. Irlanda lui Calahane era acum cateva zeci de ani. Nu prea multi. Dintr-o data, in acelasi timp, a inceput un boom economic si religia s-a dus dracului. Asa, trage concluzia Calahane ca daca religia dispare economia infloreste. Ii atrag atentia ca odata cu disparitia religiei Irlanda a inceput sa primeasca fonduri de la UE. Si mai ales ca fondurile astea s-ar putea sa fie cauza cresterii economice a Irlandei.

Se arata incantat de posibilitatea aceasta dar isi da seama instantaneu ca in cazul asta, cresterea nivelului de trai duce la disparitia religiei sau cel putin al influentei religiei in mersul societatii. Ii dau dreptate, dar nu renunta si pluseaza ca religia nu are nici un interes in cazul asta sa creasca nivelul de trai al populatiei. Eu, pas.

***

Si atunci care este pana la urma diferenta dintre Algeria si Columbia care duce la un comportament atat de diferit in randul operatorilor? Excludem religia pentru ca desi suntem de acord ca Algeria este o tara saraca deci puternic religioasa, Columbia este la fel.

Dupa ce terminam de pregatit TDC-ul ne uitam unul la altul cu fete oarecum dezamgite ca nu am reusit sa gasim adevarul etern al harniciei operatorilor si deci munca noastra a fost in zadar. Si nici macar nu am ajuns la un consens ca religia e de vina. Mai pun ceva paie pe foc si declar ca toti oamenii sunt de fapt lenesi si ca sa munceasca trebuie sa existe acel ceva. Care in cazul subiectului nostru lipseste dar se gaseste prin Columbia (si prin alte parti pe care nu avem spatiu sa le nominalizam dar as pune Germania la socoteala).

Trebuia sa ma dau mare si sa gasesc eu primul solutia. Nu ca lui chiar i-ar pasa ca oricum el era convins ca religia e de vina dar asa sunt eu. De ce sa nu ma dau mare daca am ocazia?

Repede am compilat toate diferentele posibile in "environment"** cum se zice si PAC! m-a lovit ca un bolovan aruncat de la vreo douazeci de metri.

Prejudecatile astea batele vina. Solutia era chiar sub nasul meu.

***

"ALCOOLUL!" zic eu. Ma uit la fata lui si vad ceva care are aceeasi expresie a unui politist caruia ii explici depsre sistemul de propulsiei a navetei spatiale.

Asta trebuie sa fie diferenta. Unii beau de sting (respectiv columbienii) si altii nu (respecetiv algerienii). In rest ambele natii au o tragere spre munca cam asa ca oricine. Ambii au religie si ambii au aceleasi capacitati fizice. Diferenta este ca unii dupa o zi de munca grea in care te-a f****t seful la cap (expl: frecat) te duci frumos la crasma si bei doua trei beri si dintr-o data lumea parca nu mai e asa de rea si parca ai o nevasta si niste copii si oricum unde pana mea mai gasesti un servici asa de bun? Pe cand altii nu beau si deci daca exagereaza prea mult cu munca o iau razna ca asa e facut creierul omului: intotdeauna exista o supapa de siguranta. Unii o beau altii o folosesc si stau frumos in coltul lor linistit pana cand trece cheful de munca.

***

Dar care sa fie totusi cauza primara?

Cu inima grea, parca calcand pe propriul creier am admis in fata irefutabilei evidente (pe care intre noi fie spus Calahane insista sa mi-o bage in ochi) ca la baza faptului ca unii beau (respectiv columbienii catolici) si altii nu (respectiv algerienii islamisti) sta...

***

Cine cade mai bine? Cel care bea si isi distruge sanatatea, isi neglijeaza familia si copii, isi bate nevasta, isi violeaza fiica pentru ca a munict ca un bou si ar o viata de cacat cu un sef prost si fricos dar smecher la fel de ratat ca el care ii fute o treime din fiecare zi din viata? Sau cel care nu
are voie sa se defuleze prin alcool si se defuleaza prin arme sau atentate sinucigase in care omoara si schilodeste copii, femei si barbati?

Si unii si altii au nevoi de defulare impinse ce te impinge saracia sa faci. Cine vrea sa fie bogat?



___
* to bitch - argou folosit in limba engleza echivalent cu a te plange in limba romana. Cuvantul originar este un substantiv care inseamna catzea sau cel mai des folosit in argou, curva. Cu aceeasi pronuntie dar scris diferit este substantivul "beach" care inseamna plaja de unde vine si corelatia
** environment - mediu inconjuratorulterioara a autorului.

Cum se numeste [RO]

Uneori ajungi la capat. Nu la capatul puterii. Nici la captul rabdarii. Ajungi la capatul capat. Atunci cand nu iti mai trece nici o idee nebuneasca prin cap. Cand nici o glumita nu iti mai scarpina creierul. Atunci cand daca vrei sa razi citesti o carte sau asculti niste muzica cu versuri haioase. Cand ai o gramada de planuri dar nu mai ai chef de nici unul.

Atunci cand daca trebuie sa faci ceva, faci. Nu iti mai vine nici o idee nastrusnica si nici macar un legendar ‘lasa ca stiu eu mai bine’. Chiar si atunci cand merge lasata si n-o lasi. Atunci cand ti se dau ordine si le executi mecanic iar gandul tau iti este in alta parte.

Atunci cand ai niste planuri nascocite in vremuri in care creierul tau mai musca ceva la momeala. Si atunci cand ai niste pasi pe care trebuie sa ii faci si ii urmezi orbeste fara sa iti mai pese daca iti convine sau nu.

Oare nu asta e capatul capat? Nu e oarecum periculos sa ajungi intr-o stare dintr-asta?

Sa speram ca daca stau linistit intr-un colt si nu fac nimica imi trece. Lenea ce ma mai salveaza.

Oare nu se numeste blazare? Ptiu drace!