11 ianuarie 2007

Mai tare ca Germania [RO]

Am reusit sa intram in Uniunea Europeana. E bine. Pentru prima oara in istorie, Romania aproape completa face parte din cea mai mare putere economica mondiala si de vreo cativa ani din cea mai mare putere militara mondiala. Visul multor generatii s-a implinit. Americanii au venit. Nu mai suntem tara comunista, suntem vestici. Lasnd deoparte eternele cometarii daca e bine sau rau, sa ne luam cinci minute libere de la conditia de Mitica nemultumitul tipic romaneasca si sa ne bucuram.

Acum, ne tragem respiratia si ne uitam in jur si in viitor. Avem de munca nene. Trebuie sa-i prindem din urma pe Germani. Asa ceva nu e usor. Avem de dat la sapa ani poate chiar zeci de ani. Unii mai pesimisti ar zice ca e imposibil. Dar eu ii contrazic. Nota patru, stati jos. Nu trebuie decat un pic de inteligenta, si doar toti stim ca Romanii beneficiaza din plin de aceasta calitate. Acuma trebuie doar sa o punem la munca in scopuri utile, si sa nu o mai folosim la furat.

Sa ne intoarcem la scop. Dezvoltarea ecomonica se bazeaza pe o gramada de activitati macro si microeconomice cum ar zice un destept de la economie. Ce vrea sa zica e ca activitatile microeconomice traduse in limba romana inseamna ce face omu de rand in legatura cu munca si economia, spre exemplu ce face nenea Gheorghe la tara cu asociatia familiala dar si ce face microintreprinderea “Ciorapi Grosi” din marginea capitalei. Pe de alta parte macro-economia pare sa fie ceva ezoteric, pentru ca nu poti sa pui mana pe ea. E ca in filmele cu recife cand mii de pesti care fiecare inoata in felul lui, formeaza un banc de pesti care uimitor are o miscare cel putin ordonata. Asa si cu macroeconomia asta, e suma a ceea ce face efectiv fiecare persoana in fiecare zi.

Acuma ca sa ii batem pe nemti, de facut produse mai bune, nu putem ca nu avem tehnologie si asta dureaza. Si pana cand ne implementam noi tehnologia lor, ei si-o schimba cu una mai buna. Sa producem mai ieftin nu se poate ca trebuie sa manance si gura romanului ceva, si oricum Chinezii sunt experti la capitolul asta. Singura solutie care ne mai ramane atunci este sa fim mai eficienti – adica sa producem mai mult cu acelasi cost. Asta nu inseamna dupa cum un manager idiot ar crede sa pui angajatii la ore suplimentare, sa ii chemi sambata si duminica si sa le scazi salariul. Asta inseamna sa produci mai mult, cu acelasi efort din partea angajatilor.

Stiu, 95% daca nu chiar mai mult dintre angajati ar spune ca e imposibil, ca ei deja muncesc 150% si ca nu vad cum ar putea sa faca mai mult cu acelasi efort. Ii inteleg. De aceea sunt angajati si nu manageri. Sa produci mai mult cu acelasi efort in Romania e floare la ureche. Trebuie sa faci un singur lucru: sa reduci timpul pierdut. Cine are impresia ca 8 ore intr-o zi angajatul face activitati productive, se inseala. Nu ma refer la pauza de cafea sau de tigara. Ma refer la ce face angajatul efectiv in timp ce munceste. E loc de e “redus timpul mort” gramada.

Dar daca vrem rezultate rapide dintr-o lovitura cum s-ar zice, eu am o propunere pentru nea Tari’. Alo, Base, fii pe faza! Traim in lumea informatizarii si a internetului. Fara dubiu. Nu mai e cale de intors, asa ca ar fi bine daca bosorogii din Guvern ar accepta lucrul asta, si-ar sufleca manecile camasilor roase de molii si ar da drumul la informatizarea societatii romanesti. A doua. Ca pe prima am ratat-o ca era Ceausescu la volan si nu era voie. Si serios, nemtzeste.

Spre exemplu, dupa cum multe exemple s-au aratat pana in prezent fluidizarea si inlesnirea tranzactiilor economice intre vanzator si cumparator au dus la o crestere substantiala a consumului si deci si a economiei. Cum ar fi spre exemplu cumparaturile pe internet cu cardul. Asta a fost un mare pas inainte. Urias. Dintr-odata cumparatorul nu mai trebuie sa cheltuie asa de mult timp, energie si bani ca sa bata magazinele sa cumpere un produs. Toate aceste trei elemente sunt cu atat mai pretioase in zilele contemporane. Acum un cumparator poate sa viziteze de zece ori mai multe magazine pana gaseste produsul pe care il doreste si il cumpara in cateva secunde, fara eternele batai de cap cu vanzatorul, impachetatul, etc. Toate astea, confortabil din fotoliu de acasa, sau in pauza de cafea de la servici. Mare chestie moncher! In plus vanzatorul nu mai cheltuie bani cu spatiul la strada si vanzatorii. Si mai mare chestie moncher! Toate premisele pentru un "boom" economic.

Ii rog pe tovarasii de la bancile private si pe nea Isarescu sa isi suflice manecile roase de molii si dea dracului drumu’ odata serios la cumparatul cu cardul pe internet. Stim ca exista hackeri stim ca e periculos, dar avantajele bat de la distanta dezavantajele si viitorul apartine celor cu trei coaie nu cu unul. Asa ca la treaba domnilor! In acelasi timp, indemn orice tanar intreprinzator din tara asta sa isi faca o afacere gen PayPal. Ca astia sunt atat de traumatizati de hackerii romani ca probabil Romania o sa fie ultima tara in care o sa fie introdus PayPal. Cu atat mai bine, pana atunci poate dezvolta un roman o afacere asa de profitabila si le ia piuitul.

In al doilea rand, cred ca e cazul sa trecem pe contabilitatea electronica. Total, si ireversibil. Sa terminam naibii odata cu hartogaraia si cu tone si tone de dosare, de chitante, de facturi de ce si ce numai. Intre ERP-urile societatilor comerciale in prezent e timp mort gramada. Si timpul asta mort e provocat de legislatia financiara a unei tari in care aproape toti conducatorii au avut pana in prezent unul sau niciunul. Stiti la ce ma refer. Propun in careu, in fata colectivului sa desfiintam fabricile de chitante si facturi ale finilor, nepotilor, unchilor sau orice alt grad de rudenie ar mai fi. Propun sa infiintam firme de soft pentru aceiasi fini, nepoti, unchi sau orice alt grad de rudenie ar mai fi. Da repede ca n-avem timp.

Propun in careu, in fata colectivului sa facem o baza de date administrata de guvern sau de o organizatie guvernamentala a nepotilor si finilor guvernamentali in care sa se dea, sa se inregistreze facturi. Daca eu vreau o factura, ma duc, o cumpar de acolo cu 0.002 lei, imi export factura din ERP-ul meu, automat cu o apasare de buton si tot automat trimit prin e-mail la clientul meu numarul facturii. Clientul meu importa factura din baza de date in ERP-ul lui si gata. Contabilitatea e facuta de ERP frumos si controlat. Guvernul are controlul asupra facturilor fara sa mai plateasca si sa mentina un hiper-organism ineficient cum e Fiscul. Factura este intr-un format standard asa incat orice ERP sa fie capabil cu putine modificari sa importe si sa exporte facturi. La fel si cu chitantele si cu orice alta hartogaraie care exista in prezent.

Si uite asa, am redus din doua lovituri (comertul electroni si facturile electronice) o gramada de timp mort si neproductiv. Cautatul produselor si managementul hartogaraiei. Si acum ne putem concentra pe facut produse, pe cumparat, pe vandut si facut bani.

Stiu ca probleme sunt cu carul. Securitate, hackeri. Da cum facem exportul? Solutia bazei de date? Ce firma face baza? Cine o intretine? Si cate si mai cate. Dar cu un comitet de oameni ai muncii destepti si pusi pe treaba toate se rezolva. Fara probleme. Mai greu cu parlamentul si modificarea legislatiei. Poate ca cineva o sa zica ca badea Gheorge nu are acces la internet si calculator. Dar, domnilor, traim in lumea informatizarii si a internetului. Nu mai e cale de intors. Asa ca bosorogii din Guvern sa isi suflice manecile mancate de molii si sa informatizeze tara asta. Asa incat badea Gheorghe sa aiba si acces la internet si calculator. Pe bani. Evident.

Si nu in ultimul rand, eternii carcotaso-pesimisti or sa spuna ca mai bine ne canalizam energiile creatoare si muncitoresti in alta directie ca desi, da, e foarte binevenit un asemena proiect dar pur si simplu dureaza mult prea mult, ani buni.

Un imparat Chinez (nu mai stiu care) a cerut arhitectului sef sa faca o alee de 1000 km flancata de cedri. Arhitectul i-a raspuns imparatului “Dar, Maria Ta, asa ceva ar dura 1000 de ani!”
“Ei bine”, i-a raspuns imparatul, “atunci nu mai nici o secunda de pierdut!”

Asa ca domnilor, mai putin cu vorba si mai mult cu munca. La treaba!




10 ianuarie 2007

Condamnarea prostiei [RO]

E bine ca am condamnat comunismul. Tarziu, da e bine.

Eu insa visez la mai mult. Visez la ziua cand vom condamna prostia. Ca asta ne doare cel mai tare. Visez la ziua in care vom condamna patetismul pentru ca din asta avem la greu si ne tine de la munca.

Romani, fiti eficienti, buni profesionisti si invatati sa faceti bani multi si cinstiti! Apoi toate se vor rezolva de la sine! Si pe urma puteti sa condamnati pe cine vreti voi! Pentru ca atunci veti avea cu ce!

(din comentarii la articolul depsre condamnarea comunismului pe HotNews, post semnat "un roman")

08 ianuarie 2007

Luis de Funes si embargoul [RO]

O SONDA IN MIJLOCUL DESERTULUI este ca o mica oaza. Uneori chiar mai mare. Comunitatea care masoara de la 50 la peste 200 de locuitori, are specimene de toate felurile. De la bucatari si chelneri, la maturatori, soferi, mecanici, electricieni, ingineri, militari, muncitori necalificati si doctori. O mica comuna, cu tot ce are nevoie sa fie complet independenta si functionala. Iar sonda, e cam cat o fabrica de marime medie. Cu un singur scop. Sa dea o gaura in Terra.

Peste toata populatia care locuieste la sonda, cum e datina straveche, exista un sef de trib. Se numeste in diferite feluri: sef de sonda, project manager, responsabil, omul companiei, etc. Are diferite atributiuni si drepturi, dar intotdeauna el este cel la care toti se refera cu respect, “seful”. Seful de obicei are un caracter de Basescu. Si de multe ori am impresia ca singura caracteristica care l-a adus in postul de sef este puterea coardelor vocale.

La sonda la care am fost data trecuta, seful era un mosulica care umbla in combinezon si papuci de casa maro in carouri galbene. Cu parul alb, netuns si valvoi. Vorbea putin in franceza cu trupa, pentru ca nu stia prea multa. Dar nici prea putina. Seful, dupa cum mi-a destainuit, a venit acolo la sonda sa “ii invete pe baietii astia meserie”. Si bineinteles, a tinut sa precizeze ca el rezolva toate problemele cu masinariile. Pentru el, sonda cu toate aparatura conexa se numea “masina”. Seful se numea Constantin si era din Craiova.

Mosulica, mi-a povestit la un pranz, despre cum a fost spart embargoul american in Serbia. Cu o singura conducta care trece pe sub Dunare. Nu au fost mai multe, una singura si era construita inca de pe timpul lui Nea Ceausescu raposatu’. Era pe vremuri o fabrica numita “Solventul” care a fost construita in cooperare cu Iugoslavia. Si intelegerea era ca jumatate din productia de solvent era pompata pe sub Dunare. Cum a inceput embargoul, guvernul lui Petre Roman, a dat o ordonanta de urgenta pentru privatizarea fabricii. Care bineinteles a fost cumparata de cine trebuie. Care a doua zi a dat afara pe toata lumea. Productia a fost intrerupta, si de atunci pana s-a terminat embargoul, prin conducta a curs benzina in loc de solvent. Non-stop. Nu imi imaginez ca la capatul sarb stateau mujicii cu canistrele la conducta. Chestia asta are o putoare de mafie. Si acum, imi aduc aminte cand a venit George Bush Sr. in Romania si a declarat ca americanii stiau “ca Romania a incalcat embargoul”, dar au tacut din gura ca doar Romania a pierdut foarte multi bani de pe urma embargoului Irakian. Oare cati verzisori i-or fi dat si lui Bush ca am auzit ca le place la familia prezidentiala mirosul dolarilor. Sau a solventului, ma rog, ca la rahatul pe care l-au facut in lumea asta numai cu solvent isi mai spala obrazul.

LA SONDA DE UNDE SCRIU ACUM am cunoscut un francez. Nascut si crescut in Algeria. Parintii lui sunt nascuti si crescuti in Algeria. Si parintii parintilor lui, au fost tot nascuti si crescuti in Algeria. Nu mai tin minte pe la ce nivel se opreste lantul algerian. Dar tin minte precis (ca asa a inceput povestirea) ca inainte de parintii parintilor lui cu nu stiu cate generatii, familia era italiana. Din Venezia. Descendent din familia Contarini care a avut “mai multi Dodgi” dar el nu ne-a povestit decat de doi dintre ei. Unul bun, care a salvat Franta de invazia turcilor. Dupa ce a salvat Venezia, desigur. Al doilea, a facut bani multi pentru familie. Sau mai bine zis famiglie.

Nici el, nici unul din tatii si mamele lui vreodata nu au fost in Franta. Vorbeste franceza perfect. Cu accent de Saint Tropez si este cetatean Francez. Desi e nascut si crescut in Algeria si nici unul din predecesori nu a calcat in Franta. Istoria e lunga si are parfum de Romeo si Julieta.

Dupa calculele mele pe undeva prin 1800, stra-stra-stra-etc-bunicul lui, din famiglia Contarini a vrut sa se casatoreasca cu o fata. Tatal, nu a vrut. Famiglia era (si din cate mi-a zis tipul) inca mai este, putred de bogata. Tatal vroia sa il casatoreasca pe fiu cu o fata din alta famiglie bogata din Venezia “ca sa nu se piarda banii”. Mai mult, fiului i s-a pus in vedere ca daca face prostia sa se casatoreasca cu fata pe care o iubea, famiglia o sa il omoare. Asa ca fiul s-a casatorit cu fata. Pe care o iubea si in acelasi timp si-a luat talpasita din Venezia si primul stop a fost Malta. Cat timp au stat in Malta au facut numai lucruri bune pentru ca (dupa cum am dedus ulterior) si-a facut aparitia in scena un mostenitor in stadiu dinainte de marea lansare in lume. Tanara familie a decis sa se duca si mai departe, pentru ca se pare ca erau cautati de asasini platiti. Vaporul care ii duce in Algeria, se numea “Parisienne” si circula in marea Mediterana internationala sub pavilionul Francez, inregistrat la Paris. Mostenitorul s-a nascut pe vas si a primit cetatenie pariziana. El si toti descendentii din urmatorii doua sute de ani. Care s-au nascut si au crescut in Algeria.

Tipul de care vorbesc, are cetatenie Franceza, cu buletin de Paris, desi in viata lui nu a fost in Franta. Si mai e un loc unde nici el, nici fratii lui nu au fost in viata lor si probabil ca nu se vor duce: Venezia. Pentru ca, dupa cum mi-a spus, daca apare acolo – va fi curatat. “E vorba de bani, de foarte multi bani. Si daca apar acolo vor crede ca imi vreau partea mea din mostenirea famigliei. De aia nu ma duc.”

Algeriano-Italianul care zice ca e Francez, se numeste Alain Contarini, si aici la sonda de unde scriu – e seful. Project manager la Schlumberger. Mic de statura, chelios si cu parul alb, rar si tuns scurt. Te strapunge cu ochii albastri pe care ii mijeste si se incrunta cand zice ceva important. Tonul pitigaiat, calitatea neindoielnica a coardelor vocale, sclipirea din ochi si zambetul din coltul gurii, modul cum se misca si accentul mi-l aduc aminte pe Luis de Funes – “comisarul”. Asemanarea e atat de mare (cu exceptia celor 20-30 de kg in plus) incat uneori, mai ales cand e in exercitiul functiunii cocotat undeva pe sus pe tevi racnind ordine pitigaiate, am impresia ca sunt in filmele cu politisti din Saint Tropez si aud muzica din prezentare. Trupa lui peste avem. Soare si cer senin avem. Plaja avem. Ne mai trebuie mare.

08 Ianuarie 2007, Algeria,
Sonda ENF-35, undeva in mijlocul desertului,
(C) 2007, Serban Alexandriuc


From Picasa Web Albums > Sahara

02 ianuarie 2007

Ultima rata [RO]

Am citit recent pe HotNews un articol despre Anglia care si-a platit ultima rata de la un imprumut din al Doilea Razboi Mondial catre S.U.A. si Canada. Pe 29.12.2006. Doua lucruri am de spus la faza asta, iar unul dintre ele l-am pus deja pe forum la HotNews:

1. Este aproape de neconceput pentru mine faptul ca Anglia chiar a platit ca sa fie invingator in Al Doilea Razboi Mondial. Nu inteleg de ce nu s-au sters datoriile pe loc, din ce si-a luat ca invingator... De ce a trebuit sa plateasca pana in 2006 pentru ca s-au salvat ca natiune? Ramane un subiect de meditatie...

2. Anglia, al doilea contributor la bugetul european, de abia incepand cu 1 Ianuarie 2007 incepe sa isi plateasca ultima rata din al Doilea Razboi Mondial. Pana cand Romania va plati la Bugetul European mai mult decat va primi. Asta este asta pentru tradarea facuta de Curchill la finalul razboiului cand a lasat Romania, o tara invingatoare, pe mana nemernicilor sovietici. Anglia inca mai are de platit pana ajunge la zero cu contul din al Doilea Raboi Mondial. Romaniei. Sa plateasca pana le iese pe urechi! Pentru ca merita.