O SONDA IN MIJLOCUL DESERTULUI este ca o mica oaza. Uneori chiar mai mare. Comunitatea care masoara de la 50 la peste 200 de locuitori, are specimene de toate felurile. De la bucatari si chelneri, la maturatori, soferi, mecanici, electricieni, ingineri, militari, muncitori necalificati si doctori. O mica comuna, cu tot ce are nevoie sa fie complet independenta si functionala. Iar sonda, e cam cat o fabrica de marime medie. Cu un singur scop. Sa dea o gaura in Terra.
Peste toata populatia care locuieste la sonda, cum e datina straveche, exista un sef de trib. Se numeste in diferite feluri: sef de sonda, project manager, responsabil, omul companiei, etc. Are diferite atributiuni si drepturi, dar intotdeauna el este cel la care toti se refera cu respect, “seful”. Seful de obicei are un caracter de Basescu. Si de multe ori am impresia ca singura caracteristica care l-a adus in postul de sef este puterea coardelor vocale.
La sonda la care am fost data trecuta, seful era un mosulica care umbla in combinezon si papuci de casa maro in carouri galbene. Cu parul alb, netuns si valvoi. Vorbea putin in franceza cu trupa, pentru ca nu stia prea multa. Dar nici prea putina. Seful, dupa cum mi-a destainuit, a venit acolo la sonda sa “ii invete pe baietii astia meserie”. Si bineinteles, a tinut sa precizeze ca el rezolva toate problemele cu masinariile. Pentru el, sonda cu toate aparatura conexa se numea “masina”. Seful se numea Constantin si era din Craiova.
Mosulica, mi-a povestit la un pranz, despre cum a fost spart embargoul american in Serbia. Cu o singura conducta care trece pe sub Dunare. Nu au fost mai multe, una singura si era construita inca de pe timpul lui Nea Ceausescu raposatu’. Era pe vremuri o fabrica numita “Solventul” care a fost construita in cooperare cu Iugoslavia. Si intelegerea era ca jumatate din productia de solvent era pompata pe sub Dunare. Cum a inceput embargoul, guvernul lui Petre Roman, a dat o ordonanta de urgenta pentru privatizarea fabricii. Care bineinteles a fost cumparata de cine trebuie. Care a doua zi a dat afara pe toata lumea. Productia a fost intrerupta, si de atunci pana s-a terminat embargoul, prin conducta a curs benzina in loc de solvent. Non-stop. Nu imi imaginez ca la capatul sarb stateau mujicii cu canistrele la conducta. Chestia asta are o putoare de mafie. Si acum, imi aduc aminte cand a venit George Bush Sr. in Romania si a declarat ca americanii stiau “ca Romania a incalcat embargoul”, dar au tacut din gura ca doar Romania a pierdut foarte multi bani de pe urma embargoului Irakian. Oare cati verzisori i-or fi dat si lui Bush ca am auzit ca le place la familia prezidentiala mirosul dolarilor. Sau a solventului, ma rog, ca la rahatul pe care l-au facut in lumea asta numai cu solvent isi mai spala obrazul.
LA SONDA DE UNDE SCRIU ACUM am cunoscut un francez. Nascut si crescut in Algeria. Parintii lui sunt nascuti si crescuti in Algeria. Si parintii parintilor lui, au fost tot nascuti si crescuti in Algeria. Nu mai tin minte pe la ce nivel se opreste lantul algerian. Dar tin minte precis (ca asa a inceput povestirea) ca inainte de parintii parintilor lui cu nu stiu cate generatii, familia era italiana. Din Venezia. Descendent din familia Contarini care a avut “mai multi Dodgi” dar el nu ne-a povestit decat de doi dintre ei. Unul bun, care a salvat Franta de invazia turcilor. Dupa ce a salvat Venezia, desigur. Al doilea, a facut bani multi pentru familie. Sau mai bine zis famiglie.
Nici el, nici unul din tatii si mamele lui vreodata nu au fost in Franta. Vorbeste franceza perfect. Cu accent de Saint Tropez si este cetatean Francez. Desi e nascut si crescut in Algeria si nici unul din predecesori nu a calcat in Franta. Istoria e lunga si are parfum de Romeo si Julieta.
Dupa calculele mele pe undeva prin 1800, stra-stra-stra-etc-bunicul lui, din famiglia Contarini a vrut sa se casatoreasca cu o fata. Tatal, nu a vrut. Famiglia era (si din cate mi-a zis tipul) inca mai este, putred de bogata. Tatal vroia sa il casatoreasca pe fiu cu o fata din alta famiglie bogata din Venezia “ca sa nu se piarda banii”. Mai mult, fiului i s-a pus in vedere ca daca face prostia sa se casatoreasca cu fata pe care o iubea, famiglia o sa il omoare. Asa ca fiul s-a casatorit cu fata. Pe care o iubea si in acelasi timp si-a luat talpasita din Venezia si primul stop a fost Malta. Cat timp au stat in Malta au facut numai lucruri bune pentru ca (dupa cum am dedus ulterior) si-a facut aparitia in scena un mostenitor in stadiu dinainte de marea lansare in lume. Tanara familie a decis sa se duca si mai departe, pentru ca se pare ca erau cautati de asasini platiti. Vaporul care ii duce in Algeria, se numea “Parisienne” si circula in marea Mediterana internationala sub pavilionul Francez, inregistrat la Paris. Mostenitorul s-a nascut pe vas si a primit cetatenie pariziana. El si toti descendentii din urmatorii doua sute de ani. Care s-au nascut si au crescut in Algeria.
Tipul de care vorbesc, are cetatenie Franceza, cu buletin de Paris, desi in viata lui nu a fost in Franta. Si mai e un loc unde nici el, nici fratii lui nu au fost in viata lor si probabil ca nu se vor duce: Venezia. Pentru ca, dupa cum mi-a spus, daca apare acolo – va fi curatat. “E vorba de bani, de foarte multi bani. Si daca apar acolo vor crede ca imi vreau partea mea din mostenirea famigliei. De aia nu ma duc.”
Algeriano-Italianul care zice ca e Francez, se numeste Alain Contarini, si aici la sonda de unde scriu – e seful. Project manager la Schlumberger. Mic de statura, chelios si cu parul alb, rar si tuns scurt. Te strapunge cu ochii albastri pe care ii mijeste si se incrunta cand zice ceva important. Tonul pitigaiat, calitatea neindoielnica a coardelor vocale, sclipirea din ochi si zambetul din coltul gurii, modul cum se misca si accentul mi-l aduc aminte pe Luis de Funes – “comisarul”. Asemanarea e atat de mare (cu exceptia celor 20-30 de kg in plus) incat uneori, mai ales cand e in exercitiul functiunii cocotat undeva pe sus pe tevi racnind ordine pitigaiate, am impresia ca sunt in filmele cu politisti din Saint Tropez si aud muzica din prezentare. Trupa lui peste avem. Soare si cer senin avem. Plaja avem. Ne mai trebuie mare.
08 Ianuarie 2007, Algeria,
Sonda ENF-35, undeva in mijlocul desertului,
(C) 2007, Serban Alexandriuc
Peste toata populatia care locuieste la sonda, cum e datina straveche, exista un sef de trib. Se numeste in diferite feluri: sef de sonda, project manager, responsabil, omul companiei, etc. Are diferite atributiuni si drepturi, dar intotdeauna el este cel la care toti se refera cu respect, “seful”. Seful de obicei are un caracter de Basescu. Si de multe ori am impresia ca singura caracteristica care l-a adus in postul de sef este puterea coardelor vocale.
La sonda la care am fost data trecuta, seful era un mosulica care umbla in combinezon si papuci de casa maro in carouri galbene. Cu parul alb, netuns si valvoi. Vorbea putin in franceza cu trupa, pentru ca nu stia prea multa. Dar nici prea putina. Seful, dupa cum mi-a destainuit, a venit acolo la sonda sa “ii invete pe baietii astia meserie”. Si bineinteles, a tinut sa precizeze ca el rezolva toate problemele cu masinariile. Pentru el, sonda cu toate aparatura conexa se numea “masina”. Seful se numea Constantin si era din Craiova.
Mosulica, mi-a povestit la un pranz, despre cum a fost spart embargoul american in Serbia. Cu o singura conducta care trece pe sub Dunare. Nu au fost mai multe, una singura si era construita inca de pe timpul lui Nea Ceausescu raposatu’. Era pe vremuri o fabrica numita “Solventul” care a fost construita in cooperare cu Iugoslavia. Si intelegerea era ca jumatate din productia de solvent era pompata pe sub Dunare. Cum a inceput embargoul, guvernul lui Petre Roman, a dat o ordonanta de urgenta pentru privatizarea fabricii. Care bineinteles a fost cumparata de cine trebuie. Care a doua zi a dat afara pe toata lumea. Productia a fost intrerupta, si de atunci pana s-a terminat embargoul, prin conducta a curs benzina in loc de solvent. Non-stop. Nu imi imaginez ca la capatul sarb stateau mujicii cu canistrele la conducta. Chestia asta are o putoare de mafie. Si acum, imi aduc aminte cand a venit George Bush Sr. in Romania si a declarat ca americanii stiau “ca Romania a incalcat embargoul”, dar au tacut din gura ca doar Romania a pierdut foarte multi bani de pe urma embargoului Irakian. Oare cati verzisori i-or fi dat si lui Bush ca am auzit ca le place la familia prezidentiala mirosul dolarilor. Sau a solventului, ma rog, ca la rahatul pe care l-au facut in lumea asta numai cu solvent isi mai spala obrazul.
LA SONDA DE UNDE SCRIU ACUM am cunoscut un francez. Nascut si crescut in Algeria. Parintii lui sunt nascuti si crescuti in Algeria. Si parintii parintilor lui, au fost tot nascuti si crescuti in Algeria. Nu mai tin minte pe la ce nivel se opreste lantul algerian. Dar tin minte precis (ca asa a inceput povestirea) ca inainte de parintii parintilor lui cu nu stiu cate generatii, familia era italiana. Din Venezia. Descendent din familia Contarini care a avut “mai multi Dodgi” dar el nu ne-a povestit decat de doi dintre ei. Unul bun, care a salvat Franta de invazia turcilor. Dupa ce a salvat Venezia, desigur. Al doilea, a facut bani multi pentru familie. Sau mai bine zis famiglie.
Nici el, nici unul din tatii si mamele lui vreodata nu au fost in Franta. Vorbeste franceza perfect. Cu accent de Saint Tropez si este cetatean Francez. Desi e nascut si crescut in Algeria si nici unul din predecesori nu a calcat in Franta. Istoria e lunga si are parfum de Romeo si Julieta.
Dupa calculele mele pe undeva prin 1800, stra-stra-stra-etc-bunicul lui, din famiglia Contarini a vrut sa se casatoreasca cu o fata. Tatal, nu a vrut. Famiglia era (si din cate mi-a zis tipul) inca mai este, putred de bogata. Tatal vroia sa il casatoreasca pe fiu cu o fata din alta famiglie bogata din Venezia “ca sa nu se piarda banii”. Mai mult, fiului i s-a pus in vedere ca daca face prostia sa se casatoreasca cu fata pe care o iubea, famiglia o sa il omoare. Asa ca fiul s-a casatorit cu fata. Pe care o iubea si in acelasi timp si-a luat talpasita din Venezia si primul stop a fost Malta. Cat timp au stat in Malta au facut numai lucruri bune pentru ca (dupa cum am dedus ulterior) si-a facut aparitia in scena un mostenitor in stadiu dinainte de marea lansare in lume. Tanara familie a decis sa se duca si mai departe, pentru ca se pare ca erau cautati de asasini platiti. Vaporul care ii duce in Algeria, se numea “Parisienne” si circula in marea Mediterana internationala sub pavilionul Francez, inregistrat la Paris. Mostenitorul s-a nascut pe vas si a primit cetatenie pariziana. El si toti descendentii din urmatorii doua sute de ani. Care s-au nascut si au crescut in Algeria.
Tipul de care vorbesc, are cetatenie Franceza, cu buletin de Paris, desi in viata lui nu a fost in Franta. Si mai e un loc unde nici el, nici fratii lui nu au fost in viata lor si probabil ca nu se vor duce: Venezia. Pentru ca, dupa cum mi-a spus, daca apare acolo – va fi curatat. “E vorba de bani, de foarte multi bani. Si daca apar acolo vor crede ca imi vreau partea mea din mostenirea famigliei. De aia nu ma duc.”
Algeriano-Italianul care zice ca e Francez, se numeste Alain Contarini, si aici la sonda de unde scriu – e seful. Project manager la Schlumberger. Mic de statura, chelios si cu parul alb, rar si tuns scurt. Te strapunge cu ochii albastri pe care ii mijeste si se incrunta cand zice ceva important. Tonul pitigaiat, calitatea neindoielnica a coardelor vocale, sclipirea din ochi si zambetul din coltul gurii, modul cum se misca si accentul mi-l aduc aminte pe Luis de Funes – “comisarul”. Asemanarea e atat de mare (cu exceptia celor 20-30 de kg in plus) incat uneori, mai ales cand e in exercitiul functiunii cocotat undeva pe sus pe tevi racnind ordine pitigaiate, am impresia ca sunt in filmele cu politisti din Saint Tropez si aud muzica din prezentare. Trupa lui peste avem. Soare si cer senin avem. Plaja avem. Ne mai trebuie mare.
08 Ianuarie 2007, Algeria,
Sonda ENF-35, undeva in mijlocul desertului,
(C) 2007, Serban Alexandriuc
 |
| From Picasa Web Albums > Sahara |
3 comentarii:
Tribul asta al vostru nu e chiar trib ca nu are femei si nici sfatul inteleptilor. Macar mai trageti o pipa a pacii din cand in cand?
Buccimanu
:)))) corect. Nu tragem nici o pipa a pacii, mai ales daca e sonda de gaz. :)))
Daca luai papusa umflabila cu tine aveai cu cine sa bei si nici nu mai faceai politica.
Trimiteți un comentariu