Traiesc intr-o tara frumoasa dar locuita si muncesc intr-o tara frumoasa dar pustie. Unii ar zice ca e mai bine, dar Algeria e atat de pustie incat nu exista populatie sa asigure ordinea si pacea in marea majoriate a tarii: desertul. Sahara seamana cu vestul salbatic. Cel putin asta a fost concluzia mea dupa mai multa munca decat trait in regiunea nisipoasa. Nu ca guvernul n-ar vrea. Nu ca populatia ar fi musulmana. Guvernul vrea si baga armata la bataie cu gruparile extremiste islamiste si inarmate. De multe ori armata castiga. Dar mai si pierde uneori.
Nu ca populatia n-ar vrea. Algeria este o republica democratica (mai spre comunista asa, dar merge) si se pare ca si populatia e de acord cu asta. N-au fost de acord mercenarii care s-au intors din Afganistan. Din razboiul contra Uniunii Sovietice. Care nu stiau sa faca altceva decat sa lupte si au fost probabil luati de fraieri de niste smhecheri care sub campania de marketing ca vor republica islamica au declansat un razboi sangeros si de doua ori mai lung ca al doilea razboi modial. Cu guvernul. Si populatia. In care au macelarit sate intregi cu femei si copii si batrani. Pentru ca populatia nu vroia. Si nici guvernul. Iar tara nu are asa de multi oameni incat sa tina sub control o arie cam cat europa de vest. Sahara.
De doi ani se zice ca e pace. Mici incidente ici si colo. Presedintele, un tip dintr-o bucata si de unul singur a reusit sa faca pace. Iar acum presedintele este bolnav si se zice ca e pe moarte. Si lupta pentru putere a inceput din nou. In nord. Cu alte reclame. Si alte sponsorizari. Dar in Sahara n-au sanse. Prea mult petrol, prea multi bani si o gramada de armata. Pentru expati. Oriunde mergem suntem insotiti de escorta armata. Dintr-astia, asa, ca la noi. Mai de la tara, mai slabi cu ingerul. Numai ca nu sunt platiti asa de bine ca voluntarii din Irak. Si nici imbracati in camuflaj de desert. Uniforma e verde. Cam ca la noi.
Ce a ramas in Sahara la moda este furtul de masini. De teren. Dar nu asa ca la noi cu speraclu din parcare, ci cu AK-47 si din mers. Metoda este simpla: vine o masina suparat de tare din spate si face semn soferului sa opreasca. Face semn cu mitraliera. Nu stiu cum dracu se intampla ca de fiecare data astia cu mitralierele nimeresc masini fara escorta. Care deci nu au cum sa le faca semn inapoi la “teroristi”. Numai expatii beneficiaza de escorta armata.
Asa ca, dupa cum zice si in regulamentul nostru, in cazul in care ti se face semn cu mitraliera sa opresti, trebuie sa opresti, sa nu te uiti la fata mitraliorilor, sa le dai tot ce vor (si de obicei vor totul) si sa-i bagi in p... masii cand te lasa amanet in mijlocul desertului. Pentru ca de fiecare data cand s-a intamplat, “teroristii” nu au omorat pe nimeni. Au luat frumusete de Toyota de teren, i-au lasat pe omuleti pe jos in mijlocul strazii si s-au carat. De 11 ori.
Politia nix, armata nix. Astia de la noi nu mai stiau ce sa faca. Deja s-au invatat cu situatia. Cand ieseai din zona de protectie de 15 km raza in jurul bazei, si nu aveai agenti de circulatie inarmati cu mitraliere erai expus sa te intorci pe jos sau sa faci autostopul.
Chestia asta pentru mine cel putin era destul de alarmanta. Chiar daca nu s-a intamplat sa omoare pe nimeni, nu era deloc placut sa iti faca cineva semne de la celalalt capat al gurei de foc al unui AK-47. Deloc placut. Tot timpul am avut escorta, dar la cat de jalnic arata baietii, nu prea imi era la indemana sa ne batem cu teroristii. Asa ca a trebuit sa meditez profund asupra acestui subiect ceea ce am si facut.
In urma meditatiei si ca un adevarat Sherlock Holmes am descoperit doua lucruri evidente. Unu – niciodata nimeni nu a fost omorat. Doi – niciodata nu au atacat din greseala o escorta armata. Pe baza chestiilor astora doua as putea sa pariez pe o intalnire de gradul zero cu un AK-47 ca “teroristii” ori sunt soldati, ori au fost soldati dar cu siguranta au legatura cu armata care pazeste provincia. Tot ce e posibil sa stie cand si pe unde sunt convoaiele cu escorta. As plusa si as zice ca mai e cineva implicat si de la noi dintre bastinasii care asigura securitatea bazei. Pentru ca altfel “teroristii” nu ar avea de unde sa cunoasca politica de “riposta zero”. Si programul convoaielor ne-escortate. Hmm... ceva e putred in Sahara.
Deunazi ziceam ca prea putine lucruri reusesc sa ma impresioneze. Cand soferul nostru in timp ce veneam de la o sonda ne zice asa, intr-o doara, ca i-au prins pe “teroristii” care ciordeau masini din mers cu mitraliera in loc de speraclu, nu am fost impresionat deloc. Ba mai mult am avut o satisfactie ‘telectuala cand ne-a anuntat cu un aer de cunoscator de stiri de babe ca in afacerea cu masini era implicat un tip de la firma care ne vindea masini si care le facea sa dispara intr-o ora dupa ce erau recoltate din mers. Si niscai militari sau fosti militari – prezentatorul nostru de stiri nu stia prea sigur. (V-am spus eu!). Si unu’ de la noi dintre aia care asigurau “securitatea bazei”. V-AM SPUS EU!
Stau uneori asa prostit si ma mir cat de destept pot sa fiu. Uneori.
Greseala retelei – ultimul atac a fost in raza de protectie de 15 km in jurul bazei. Considerata sigura. In zona sigura, expatii nu au nevoie de escorta militara. Niste stabi s-au crizat. Interogatoriul a fost scurt si probabil aici nimeni nu acuza politia de brutalitate. Morala – pacat ca prostia nu doare. Nu (mai) exista teroristi in zona. Traiasca Politia Algeriana! Q.E.D.
© 2007, Serban Alexandriuc
Nu ca populatia n-ar vrea. Algeria este o republica democratica (mai spre comunista asa, dar merge) si se pare ca si populatia e de acord cu asta. N-au fost de acord mercenarii care s-au intors din Afganistan. Din razboiul contra Uniunii Sovietice. Care nu stiau sa faca altceva decat sa lupte si au fost probabil luati de fraieri de niste smhecheri care sub campania de marketing ca vor republica islamica au declansat un razboi sangeros si de doua ori mai lung ca al doilea razboi modial. Cu guvernul. Si populatia. In care au macelarit sate intregi cu femei si copii si batrani. Pentru ca populatia nu vroia. Si nici guvernul. Iar tara nu are asa de multi oameni incat sa tina sub control o arie cam cat europa de vest. Sahara.
De doi ani se zice ca e pace. Mici incidente ici si colo. Presedintele, un tip dintr-o bucata si de unul singur a reusit sa faca pace. Iar acum presedintele este bolnav si se zice ca e pe moarte. Si lupta pentru putere a inceput din nou. In nord. Cu alte reclame. Si alte sponsorizari. Dar in Sahara n-au sanse. Prea mult petrol, prea multi bani si o gramada de armata. Pentru expati. Oriunde mergem suntem insotiti de escorta armata. Dintr-astia, asa, ca la noi. Mai de la tara, mai slabi cu ingerul. Numai ca nu sunt platiti asa de bine ca voluntarii din Irak. Si nici imbracati in camuflaj de desert. Uniforma e verde. Cam ca la noi.
Ce a ramas in Sahara la moda este furtul de masini. De teren. Dar nu asa ca la noi cu speraclu din parcare, ci cu AK-47 si din mers. Metoda este simpla: vine o masina suparat de tare din spate si face semn soferului sa opreasca. Face semn cu mitraliera. Nu stiu cum dracu se intampla ca de fiecare data astia cu mitralierele nimeresc masini fara escorta. Care deci nu au cum sa le faca semn inapoi la “teroristi”. Numai expatii beneficiaza de escorta armata.
Asa ca, dupa cum zice si in regulamentul nostru, in cazul in care ti se face semn cu mitraliera sa opresti, trebuie sa opresti, sa nu te uiti la fata mitraliorilor, sa le dai tot ce vor (si de obicei vor totul) si sa-i bagi in p... masii cand te lasa amanet in mijlocul desertului. Pentru ca de fiecare data cand s-a intamplat, “teroristii” nu au omorat pe nimeni. Au luat frumusete de Toyota de teren, i-au lasat pe omuleti pe jos in mijlocul strazii si s-au carat. De 11 ori.
Politia nix, armata nix. Astia de la noi nu mai stiau ce sa faca. Deja s-au invatat cu situatia. Cand ieseai din zona de protectie de 15 km raza in jurul bazei, si nu aveai agenti de circulatie inarmati cu mitraliere erai expus sa te intorci pe jos sau sa faci autostopul.
Chestia asta pentru mine cel putin era destul de alarmanta. Chiar daca nu s-a intamplat sa omoare pe nimeni, nu era deloc placut sa iti faca cineva semne de la celalalt capat al gurei de foc al unui AK-47. Deloc placut. Tot timpul am avut escorta, dar la cat de jalnic arata baietii, nu prea imi era la indemana sa ne batem cu teroristii. Asa ca a trebuit sa meditez profund asupra acestui subiect ceea ce am si facut.
In urma meditatiei si ca un adevarat Sherlock Holmes am descoperit doua lucruri evidente. Unu – niciodata nimeni nu a fost omorat. Doi – niciodata nu au atacat din greseala o escorta armata. Pe baza chestiilor astora doua as putea sa pariez pe o intalnire de gradul zero cu un AK-47 ca “teroristii” ori sunt soldati, ori au fost soldati dar cu siguranta au legatura cu armata care pazeste provincia. Tot ce e posibil sa stie cand si pe unde sunt convoaiele cu escorta. As plusa si as zice ca mai e cineva implicat si de la noi dintre bastinasii care asigura securitatea bazei. Pentru ca altfel “teroristii” nu ar avea de unde sa cunoasca politica de “riposta zero”. Si programul convoaielor ne-escortate. Hmm... ceva e putred in Sahara.
Deunazi ziceam ca prea putine lucruri reusesc sa ma impresioneze. Cand soferul nostru in timp ce veneam de la o sonda ne zice asa, intr-o doara, ca i-au prins pe “teroristii” care ciordeau masini din mers cu mitraliera in loc de speraclu, nu am fost impresionat deloc. Ba mai mult am avut o satisfactie ‘telectuala cand ne-a anuntat cu un aer de cunoscator de stiri de babe ca in afacerea cu masini era implicat un tip de la firma care ne vindea masini si care le facea sa dispara intr-o ora dupa ce erau recoltate din mers. Si niscai militari sau fosti militari – prezentatorul nostru de stiri nu stia prea sigur. (V-am spus eu!). Si unu’ de la noi dintre aia care asigurau “securitatea bazei”. V-AM SPUS EU!
Stau uneori asa prostit si ma mir cat de destept pot sa fiu. Uneori.
Greseala retelei – ultimul atac a fost in raza de protectie de 15 km in jurul bazei. Considerata sigura. In zona sigura, expatii nu au nevoie de escorta militara. Niste stabi s-au crizat. Interogatoriul a fost scurt si probabil aici nimeni nu acuza politia de brutalitate. Morala – pacat ca prostia nu doare. Nu (mai) exista teroristi in zona. Traiasca Politia Algeriana! Q.E.D.
© 2007, Serban Alexandriuc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu