Am o atractie inexplicabila catre eroii din filme. Nu aia care impusca cu un singur incarcator de pistol de la 200 m vreo treizeci de inamici. Nici dintr-aia care taie capul la dusmani cu sabia care e mai grea decat ei. As vrea de multe ori sa fiu ca eroii aia singuratici si duri. Spioni, FBI, meseriasi care sunt si destepti si frumosi si puternici si trag si bine cu pusca. Mi se par cei mai cool. Nici in cea mai de speriat situatie nu isi pierd sangele rece si pot sa dea pe gat un whisky fara sa faca grimase si sa se scalambaie ca e prea tare. Si nici nu se imbata dupa aceea. Ma gandesc de multe ori daca si in viata normala exista oameni dintr-astia. Eu nu am vazut. O fi cool?
De tot atat de multe ori am facut diferite chestii cu unicul scop sa impresionez audienta. Sa par cool. Ca eroii din filme. Cand eram intr-a unspea am fost parasutist. In facultate am zburat cu parapanta. Printr-a zecea cantam la chitara dar m-am lasat repede ca nu aveam nici cea mai mica legatura cu muzica. Lucrurile s-au mai linistit dupa ce am terminat facultatea desi nu pot sa zic ca viata de manager e chiar linistita. In cele din urma, intr-o buna zi cu soare, m-am dus la seful de la personal de la fosta firma si i-am zis ca demisionez si ma duc in Sahara. A ras cu pofta. Nu glumeam.
Chiar si viata de aici din desert nu mi se pare destul de cool. Nu simt nici o satisfactie. Nu e ca in filme. Nu am devenit tipul dur si singuratic care poate sa dea pe gat un pahar de whisky fara sa se strambe. Am ramas acelasi tip social care are nevoie de prieteni si in genere societatea cu toate banalitatile ei, le consider un mod de viata de care nu pot sa ma lipsesc.
Pentru ca deunazi mi-am dat seama ce viata de rahat trebuie sa aiba eroul meu din filme. Gen Mel Gibson in Payback. E cool. Prea cool. Dar trebuie sa plateasca pentru asta. Nu are prieteni, si nu are audienta care sa-l aplaude. Decat in filme. Nu e ca nu am intalnit oameni dintr-astia. Poate ca am intalnit destui, dar i-am cosinderat niste cururi si nu le-am mai dat atentie. Imaginati-va cat de antisocial trebuie sa devii ca sa fii tot timpul cool si singuratec. Eventual alcoolic. Orice face, oricat de meserias ar fi – spion, hacker, lup de mare, genist – nimeni nu e in sala sa aplaude la final. Viata ca in filme se desfasoara in total anonimat.
Asa si la noi. Cel mai cool lucru pe care poate sa il faca un inginer de teren nu este sa incarce si sa descarce surse radioactive in niste tuburi de metal care coboara intr-o gaura data in Terra la 2-3 km adancime. Sursele astea de fapt nu sunt atat de puternice si chiar si o radiografie la plamani baga mai multa radioactivitate in tine decat doi ani de incarcat si descarcat. Toata lumea face radiografii. Cel mai cool lucru este perforarea. La finalul excursiei in Terra, vine inginerul de teren, incarca un tub cu incarcaturi explozive care declanseaza aproximativ 1 milion de atmosfere intr-un jet cu un diametrul de aproximativ 10-15 mm. E distractiv.
Zilele trecute am luat examenul de perfo si am fost pe teren unde am asistat la armarea si detonarea catorva incarcaturi. In viitor o sa fac si eu asta. Total cool. Imi place sa dau cu pocnitori. Iar astea pe care le avem aici sunt ceea ce numesc eu o pocnitoare adevarata. Tu le armezi tu le pocnesti. Daca nici asta nu mai e cum e la filme, nimic pe lumea asta nu poate sa fie. Din motive lesne de inteles nu pot sa descriu procesul de armare dar am vrut sa fac si eu o poza. Sa ma dau mare. Nu se poate. Fotografiatul este interzis in timpul armarii – cel mai tare moment al procesului - din acelasi motiv pentru care se face liniste radio in zona si alte masuri de securitate. Pentru ca atunci cand armezi orice curent electric in cablu (care poate fi declansat de aparatul de fotografiat se pare ?!) poate sa detoneze jucaria la suprafata. Ceea ce nu vrei. Nu pentru ca ai pati ceva, ca nu stai in linia de foc, dar nimeni nu vrea sa vada cum pocneste pocnitoarea ca cel putin vreo trei zile auzi pe gura.
Rahat! Nu exista oameni cool. Sau exista dar sunt niste cururi. Iar in rest, cu cat te apropii mai mult de cool, soarta iti baga scheme cum ar fi fotografiatul interzis. Eroii si personajele cool sunt doar in filme. In viata reala sunt doar niste anonimi care in cel mai bun caz spun intr-o doara ca au armat si au detonat niste incarcaturi explozive. Iar lumea trece cu vederea in urmatoarele doua minute. In cel mai rau caz sunt niste antisociali. Pe care lumea ii uita si mai repede dupa ce i-au intalniti. Iar respect – numai in filme.
Incep sa ma resemnez cu o viata banal de sociala. Imi place mai mult asa.
(C) 2007, Serban Alexandriuc
Chiar si viata de aici din desert nu mi se pare destul de cool. Nu simt nici o satisfactie. Nu e ca in filme. Nu am devenit tipul dur si singuratic care poate sa dea pe gat un pahar de whisky fara sa se strambe. Am ramas acelasi tip social care are nevoie de prieteni si in genere societatea cu toate banalitatile ei, le consider un mod de viata de care nu pot sa ma lipsesc.
Pentru ca deunazi mi-am dat seama ce viata de rahat trebuie sa aiba eroul meu din filme. Gen Mel Gibson in Payback. E cool. Prea cool. Dar trebuie sa plateasca pentru asta. Nu are prieteni, si nu are audienta care sa-l aplaude. Decat in filme. Nu e ca nu am intalnit oameni dintr-astia. Poate ca am intalnit destui, dar i-am cosinderat niste cururi si nu le-am mai dat atentie. Imaginati-va cat de antisocial trebuie sa devii ca sa fii tot timpul cool si singuratec. Eventual alcoolic. Orice face, oricat de meserias ar fi – spion, hacker, lup de mare, genist – nimeni nu e in sala sa aplaude la final. Viata ca in filme se desfasoara in total anonimat.
Asa si la noi. Cel mai cool lucru pe care poate sa il faca un inginer de teren nu este sa incarce si sa descarce surse radioactive in niste tuburi de metal care coboara intr-o gaura data in Terra la 2-3 km adancime. Sursele astea de fapt nu sunt atat de puternice si chiar si o radiografie la plamani baga mai multa radioactivitate in tine decat doi ani de incarcat si descarcat. Toata lumea face radiografii. Cel mai cool lucru este perforarea. La finalul excursiei in Terra, vine inginerul de teren, incarca un tub cu incarcaturi explozive care declanseaza aproximativ 1 milion de atmosfere intr-un jet cu un diametrul de aproximativ 10-15 mm. E distractiv.
Zilele trecute am luat examenul de perfo si am fost pe teren unde am asistat la armarea si detonarea catorva incarcaturi. In viitor o sa fac si eu asta. Total cool. Imi place sa dau cu pocnitori. Iar astea pe care le avem aici sunt ceea ce numesc eu o pocnitoare adevarata. Tu le armezi tu le pocnesti. Daca nici asta nu mai e cum e la filme, nimic pe lumea asta nu poate sa fie. Din motive lesne de inteles nu pot sa descriu procesul de armare dar am vrut sa fac si eu o poza. Sa ma dau mare. Nu se poate. Fotografiatul este interzis in timpul armarii – cel mai tare moment al procesului - din acelasi motiv pentru care se face liniste radio in zona si alte masuri de securitate. Pentru ca atunci cand armezi orice curent electric in cablu (care poate fi declansat de aparatul de fotografiat se pare ?!) poate sa detoneze jucaria la suprafata. Ceea ce nu vrei. Nu pentru ca ai pati ceva, ca nu stai in linia de foc, dar nimeni nu vrea sa vada cum pocneste pocnitoarea ca cel putin vreo trei zile auzi pe gura.
Rahat! Nu exista oameni cool. Sau exista dar sunt niste cururi. Iar in rest, cu cat te apropii mai mult de cool, soarta iti baga scheme cum ar fi fotografiatul interzis. Eroii si personajele cool sunt doar in filme. In viata reala sunt doar niste anonimi care in cel mai bun caz spun intr-o doara ca au armat si au detonat niste incarcaturi explozive. Iar lumea trece cu vederea in urmatoarele doua minute. In cel mai rau caz sunt niste antisociali. Pe care lumea ii uita si mai repede dupa ce i-au intalniti. Iar respect – numai in filme.
Incep sa ma resemnez cu o viata banal de sociala. Imi place mai mult asa.
(C) 2007, Serban Alexandriuc
 |
| Tehnicianul perfo (stanga) explica inginerului stagiar procedura de armare. |
| From Picasa Web Album Sahara |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu